Soluția de externalizare a serviciilor de consultanță în domeniile Sănătății și securității în muncă și a Situațiilor de urgență reprezină o soluție pentru acele firme care din varii motive, nu doresc să își creeze competențe interne pentru a desfășura aceste activități. Motivele țin în general de costurile generate, sau resursa de timp consumată. Indiferent de soluția aleasă, persoanele desemnate pentru a desfășura aceste activități, trebuie să fie bune cunoscătoare ale legislației (parcurgerea unor cursuri nu duce automat la cunoștințele necesare menite să ajute compania să atingă obiectivele avute în vedere pe acestă linie) și a practicii din acest domeniu.
În principiu, fie că vorbim de SSM (Sănătate și securitate în Muncă), fie că vorbim de SU (Situații de Urgență), trebuie să avem în vedere următoarele aspecte:
- Gestionarea documentelor cerute de legislație
- Instruirile generale sau periodice
- Cercetarea accidentelor
- Gestionarea relației cu intituțiile statului
În momentul de față, primele două aspecte au două moduri de abordare diferite în funcție de tehnologia adoptată. Este posibilă atăt gestionarea proceselor pe suport de hârtie (documentația necesară conform legislației și fișele de securitate ale fiecărui angajat), cât și în mediu virtual (dacă luăm în considerare sesiunile de instruire, fișele de securitate și semnăturile aferente în urma instruirilor generale și periodice). Alicat Consulting vă pune la dispoziție ambele variante în funcție de disponibilitatea și dorințele dumneavoastră, în cazul în care alegeți externalizarea serviciilor.
De asemenea Alicat consulting vă pune la dispoziție în mod gratuit informațiile necesare în cazul în care alegetți să dezvoltați aceste competențe intern. Nu trebuie decât să contactați consultanții noștri juridici sau tehnici a căror coordonate le puteți găsi la pagina de contact.
Echipa Alicat vă dorește o zi minunată
